Ruleaza acum:

Kid Galahad

14.30

TIMPUL PENTRU WESTERN

În august, caii vor zburda sălbatici din nou în îndrăgitul program TIMPUL PENTUR WESTERN, în fiecare luni, de la 21.00, la MGM Channel. Intră pe uşile batante ale barului şi te vei trezi în mijlocul împuşcăturilor, al jafurilor îndrăzneţe de bănci şi al curselor nebune cu cai prin preerie.

Nu-l rata pe legendarul Charlton Heston în rolul ofiţerului de cavalerie Amos Dundee în
Maiorul Dundee. El are sarcina dificlă de a conduce o trupă nemulţumită alcătuită din soldaţi obişnuiţi, prizonieri confederaţi şi cercetaşi, într-o misiune în Mexic, cu scopul de a distruge o bandă de apaşi care atacă baze americane din Texas, în timpul ultimei ierni a Războiului Civil.

Mercenarul morţii dovedeşte că şi femeile pot fi cowboy duri. După ce şeriful unui orăşel este ucis, văduva lui, Rose (Beverly Garland), îi preia atribuţiile şi face ordine în oraş în stilul ei. După un conflict cu propietara barului local Erica (Allison Hayes), viaţa lui Rose este în pericol, deoarece criminalul căutat de lege Cane Miro (John Ireland) este angajat să o ucidă.

În
Ziua revanşei starul genului western, Lee Van Cleef, a ajuns celebru ca Jonathan 'Colorado' Corbett, datorită reputaţiei impecabile în prinderea infractorilor şi aducerea lor în faţa justiţiei. Grangurul local, Brockston (Walter Barnes), îi oferă lui Corbett sprijinul pentru a candida la un loc în Senat. În schimb, Corbett trebuie să-l prindă pe Cuchillo (Tomas Milian), omul care a violat şi ucis o fetiţă de 12 ani. Însă este Cuchillo cu adevărat vinovat?

În
Comanche Jim Read (Dana Andrews) are sarcina dificilă de a negocia un tratat de pace cu comanşii care fac raiduri în Mexic. Însă cele două părţi, vânătorii de scalpuri plini de ură pentru indieni, pe de o parte, şi comanşii rebeli conduşi de Black Cloud (Henry Brandon), pe de altă parte, nu doresc această pace.

TIMPUL PENTRU WESTERN DE LA MGM Channel, din serile de luni este locul şi momentul perfect pentru toţi cowboy-ii duri şi pentru cei ce visează să devină astfel.

06 august, 23:10
Maiorul Dundee premieră MGM

13 august, 22:55
Mercenarul morţii premieră MGM

20 august, 21:00
Ziua revanşei premieră MGM

27 august, 23:15

Comanche premieră MGM